Din dorinta de a iubi si de a fi iubite, la randul nostru, ajungem sa cream adevarate povesti fabuloase in jurul unor fapte mai mult decat graitoare. Daca tipul care ne bantuie noptile de cateva saptamani nu ne suna, ne imaginam ca este un romantic si un timid incurabil, ce asteapta doar sa-si ia inima in dinti si apoi sa ne copleseasca cu dovezi de iubire si cuvinte pline de afectiune. Iubirea este, uneori, un adevarat labirint mitic, asa ca haideti sa descifram impreuna cele mai cunoscute povesti!
5. Daca nu ma cauta, inseamna ca este timid.
Dupa o intalnire ce a decurs minunat – din punctul tau de vedere -, el iti spune : "Ne auzim zilele astea, da, frumoaso ?", iar tu te topesti toata, in asteptarea telefonului magic ce va declansa o adevarata poveste de dragoste. Insa zilele trec si, asa cum spune cantecul, telefonul nu mai suna... Din dorinta de a te proteja pe tine insati, subconstient, incepi sa tesi o adevarata panza de scuze pentru care el nu te-a sunat : e ocupat, e timid, poate este in spital, a avut un accident, il intimidezi...
Adevarul : Chiar daca, intr-un caz dintr-o mie, se poate intampla ca vreunul dintre motivele de mai sus sa fie, intr-adevar, intemeiate, in cele mai multe dintre cazuri faptul ca nu te suna la cel mult trei-patru zile, hai sa spunem o saptamana, de la ultima intalnire inseamna un singur lucru – nu este interesat sa aiba o relatie cu tine. Suna dur, nu-i asa ? Cu siguranta, insa mai bine o afli de la noi decat mai tarziu, dupa ce l-ai agasat cu zeci de telefoane, iar el si-a setat profilul astfel incat sa-ti apara mereu invizibil pe messenger.
Atunci cand un barbat este cu adevarat interesat de o femeie, oricat de imatur este acesta, va face tot posibilul pentru a iesi cu ea si a o vedea, indiferent de conditiile meteo, lipsa chefului, durerile de cap si orice alte motive aproape hilare.
4. Nu voi reusi niciodata sa-l uit.
O despartire este, de cele mai multe ori, extrem de dureroasa. In plus, daca relatia a trecut pragul de "indragosteala" si v-ati facut planuri mari impreuna, imaginandu-va un viitor comun si plin de fericire, despartirea este cu atat mai insuportabila. Indiferent ca s-a produs brutal sau gradat, indiferent ca a fost o surpriza tulburatoare sau, din contra, o confirmare a problemelor de cuplu pe care le intuiai, despartirea te poate face sa te intrebi daca vei reusi sau nu sa ii supravietuiesti.
Adevarul : Cunosc femei care si-au refacut viata intr-un mod foarte frumos dupa 20 de ani de casatorie si un divort dificil, in care fostii soti s-au improscat cu noroi si si-au imputat reciproc cele mai josnice fapte. Fie ca iti vine sau nu sa crezi, instinctul de conservare al fiintei umane este mai puternic decat o despartire. Vei vedea, dupa multe batiste infundate sub perna si o defulare nervoasa serioasa, vei reusi imposibilul – sa treci peste aceasta despartire si, intr-un final, sa-l uiti.
3. Daca mama lui nu ma place, relatia noastra nu are nicio sansa.
Aveti o relatie minunata, pana in momentul in care trebuie sa ii cunosti mama si – surpriza ! Intre voi, doua femei ce iubesc in moduri diferite acelasi barbat, se naste o antipatie imposibil de ignorat. Cu toate ca, de fata cu el, toata lumea incearca sa pastreze aparentele, ea jucand rolul mamei ideale, iar tu pe al norei vesnic surazatoare, realitatea este simpla : pur si simplu nu va inghititi, iar tu te temi ca acest lucru iti pune sub semnul intrebarii relatia cu iubitul tau.
Adevarul : Daca el este suficient de puternic si de matur din punct de vedere emotional, va intelege ca nu se poate tine o viata intreaga de fusta mamei si ca, mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia ei, va trebui sa-si ia zborul. Daca se desparte de tine pe motiv ca "mama nu era de acord cu relatia noastra", fii sigura ca e doar un pretext – sau el e un mare fatalau si nu te merita, oricum !
2. Minciuna ne va salva relatia.
Tu te prefaci ca nu vezi sau ca nu-ti pasa, el se preface ca totul merge de minune, va prefaceti impreuna ca va iubiti si sunteti fericiti – dar realitatea arata cu totul si cu totul altfel. Alegi sa iti inchipui ca aveti o relatie frumoasa si ca el te iubeste, sa ii ignori parfumul de femeie de pe camasa, mesajele primite pe telefon in toiul noptii, orele suplimentare din ce in ce mai dese. Daca va leaga ani buni de relatie si, poate, unul sau doi copii, lucrurile se complica si mai tare.
Adevarul : Minciuna te poate ajuta sa treci un hop al relatiei, nicidecum sa o salvezi si sa o transformi intr-o adevarata poveste de dragoste cu happy-end ! Mintindu-l pe el si mintindu-te pe tine insati, nu vei fi fericita, ci doar iti vei irosi timpul pretios al vietii intrebandu-te cine este cealalta femeie cu care iti imparti barbatul. O viata traita in minciuna si negare duce la depresii severe, afectiuni cardiace si alte probleme de sanatate – oricat ar parea de greu, trebuie sa inveti sa fii sincera macar cu tine insati si sa te intrebi ce iti doresti, cu adevarat si ce alegere vei face, intr-un final.
1. In zilele noastre, nu mai exista dragoste adevarata.
Spre deosebire de alte secole, cand iubirea parea sa se intample o data in viata, iar casatoria era sacra, acum avem senzatia ca in jurul nostru nu mai exista decat violenta, divorturi si barbati care fie vor doar sex (eventual, cu orice femeie care le iese in cale), fie sunt brutali si nu dau doi bani pe fericirea partenerei.
Adevarul : In vremurile trecute, a vorbi despre sex, divorturi sau inselat era un tabu absolut. Existau si atunci barbati ce isi petreceau noptile in alte paturi decat cel conjugal, insa nimeni nu scria in reviste despre acest lucru – acum, avem doar mai mult acces la informatie. Iubirea adevarata a existat si va exista intotdeauna, depinzand doar de doua persoane sa o cladeasca intr-un mod durabil, care sa treaca testul, de cele mai multe ori dificil, al timpului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu