CE E NORMAL SI CE E ANORMAL într-o societate “modernă”

“Copiii vostri nu sunt ai vostri.

Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.

Ei vin prin voi, dar nu din voi, si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.

Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.

Caci ei au propriul lor gand.

Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,

Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.

Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.

Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .

Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte. Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.

Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,

Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.”

“Profetul” - Kahlil Gibran

Este inca normal pentru multi dintre noi :

ˇ sa facem facultate, masterate si doctorate pentru a avea o diploma “ca tot omul” sau pentru a ne multumi parintii posesivi;

ˇ sa mergem la serviciu pentru “pirlitul ala de salariu ca sa ne platim ratele”;

ˇ ca “bataia este rupta din rai” sau “eu te-am facut eu te omor”, folosite ca principii de baza ale educatiei;

ˇ sa bem bine si sa avem o scuza pentru a bate nevasta si copiii;

ˇ sa folosim cuvintele “prost si timpit” pentru a demonstra cit de “destepti” suntem;

ˇ ca intr-o casnicie este nevoie de compromisuri pentru a functiona;

ˇ ca femeia romanca sa creada ca e bine sa se “sacrifice ” pentru copil toata viata, sa nu isi ia servici si sa nu paraseasca un sot alcoolic si abuziv;

ˇ parintii sa faca ping-pong cu copilul dupa divort, sau ca mama sa si-l ia aliat pe copil in “lupta cu tatal”, astfel incit copilul sa devina avocatul, psihologul, consilierul mamei, numai copil sa nu mai fie. Este inca normal ca copilul “sa isi urasca celalalt parinte” cind de fapt copilului ar fi de dorit sa i se explice ca adultii (sotii) se despart si nu parinti;

ˇ sa dam vina pe femeia care avorteaza in loc sa fie responsabilizat si barbatul care a lasat-o gravida;

ˇ sa credem ca copilul este oglinda parintilor si sa ne umflam atit de mult in pene cu copilul nostru, traind prin si pentru realizarile lui incit uitam ca el e o ”alta persoana” nu un obiect care sa ne satisfaca noua dorintele egoiste.El are propria lui valoare si nu o creste pe a noastra cand ajung „cineva”;

ˇ sa mergem la biserica ca si cand ar fi la moda, sa ne inchinam, sa ne prefacem smeriti si iertatori si apoi cand iesim sa injuram, sa furam, sa ucidem,sa condamnam sau sa ne certam ca la usa cortului;

ˇ sa dormim in pat cu copilul pina al 13, 15, 17 ani (in conditiile in care exista mai multe camere in casa) fara sa ne dam seama ce legatura are acest comportament cu faptul ca odrazla lor are fobii, atacuri de panica, e timida, nu are incredere in ea, este dependenta emotional de noi,etc. Multe mame nu recunosc ca ele au de fapt o dependenta de copil si ca au nevoie de inţărcare psihologică. (nu vorbesc aici de cazul in care copilul e bolnav de gripa sau are ceva mai grav ci de situatiile cind copilul este sanatos tun) Cine nu vede legatura intre dormitul in pat si lipsa de autonomie, individuare si maturizare, nu vede mare lucru din ceea ce numim viata…sa mai citeasca (sint destule carti pe piata in acest sens) Pentru cine nu stie genul acesta de parinti sunt acei parinti toxici, sufocanti, egoisti, care traiesc prin copiii lor, transferandu-le aspiratiile lor, mintea lor, educatia lor.

ˇ ca unele mame sa se culce cu copilul cind se cearta cu sotul – facindu-l pe copil partas si confident al problemelor adultilor, ne-constientizind violenta afectiva la care e supus copilul;

ˇ sa ne intretinem “copilul”si cind el are 30 de ani , astfel sa il controlam mai bine si sa il mentinem intr-o dependenta, infantilizindu-l;

ˇ sa controlam viata copilului si cind este la casa lui si sa nu intelegem ca asta este patologic si denota egoism, atasament, boala.

ˇ sa nu batem la usa camerei copilului cind acesta nu mai are 3 ani….ci 17 ani…..si asta pentru noi romanii nu inseamna agresiune psihologica si control …ci grija…

ˇ profesori si parinti sa considere ca “a da la palma si a pune la colt” sint metode demne de urmat si foarte eficiente in educatie;

ˇ sa toleram un smecher de cartier cu un pitbul dezlegat pe strada insa nu este la fel de normal sa luam atitudine cind o batrina e agresata;

ˇ sa se considere atitudinea de supraprotectie, rasfat ca o dovada de iubire si nu de abuz asupra copilului…Sint mame care spun mereu: “copilul nu vrea sa doarma singur, copilul nu a vrut sa ma casatoresc”…de parca copilul ar trebui sa stie cum e cazul sa fie educat nu parintele…

ˇ ca mama sa pretinda sa fie sunata in fiecare zi de “copilul” care are 27 de ani si e la casa lui /ei….si asta la romani nu inseamna sufocare…

ˇ sa avem o atitudine de aroganta fudula si gaunoasa comentind agresiv opiniile specialistilor (economisti, psihologi, psihiatri, ingineri)…vorba ceea romanul se pricepea la politica si fotbal, mai nou se pricepe si la economie, psihiatrie, psihologie, educatia copilului si relatiile de cuplu…

ˇ sa nu recunoasca faptul ca nu stiu ceva….si sa nu ceara o parere avizata. In trecut era rusine sa spui ca nu stii – erai luat drept prost (de vizionat – emisiunile cu intrebari de la TV …la care unii romani raspund gresit in loc sa recunoasca faptul ca nu stiu) Este normal pentru unele femei din Romania sa dea vina pe barbat cind nu au serviciu…”El nu m-a lasat sa muncesc”…de parca ele sint copile neajutorate si au nevoie de permisiunea sotului.

ˇ pentru multe femei sa isi asume rol de mama si pentru barbatul de linga ele – desconsiderindu-l in acest fel “el nu stie sa dea cu aspiratorul ca mine, sa gateasca ca mine, sa se imbrace ca mine, sa se poarte ca mine”

ˇ ca lumea sa fie plina de „normalitati” in toate aspectele ei.

Principii adleriene: Noi invatam din ce traim :

Daca am trait in critica, invatam sa condamnam.

Daca am trait in ostilitate invatam sa luptam si sa agresam.

Daca am trait in ridiculizare am invatat sa fim timizi.

Daca am trait in rusine, invatam sa ne simtim vinovati.

Daca am trait in si am primit aprobare, am invatat sa ne placem pe noi, sa ne iubim.

Daca am trait in toleranta, am invatat sa fim rabdatori.

Daca am trait in incurajare, am invatat ce e increderea.

Daca am trait in recunostinta, am invatat sa aprecim.

Daca am trait in corectitudine, am invatat ce e dreptatea.

Daca am trait in siguranta, am invatat sa avem incredere.

Daca am trait in acceptare si prietenie, am invatat sa descoperim dragostea in lume.

Faceti o autoanaliza: Cum a fost copilaria voastra, ce ati trait in ea? Ce credeti ca ar fi bine sa schimbati in atitudinile si conceptiile voastre despre voi, altii si lume ? Care sint chestiunile pe care voi le considerati „normale” si cit de „normale si firesti” sint de fapt in propria voastra viata?

Trist este ca, secole de-a randul, ne-am indepartat tot mai mult de adevarul din noi incat acum greu mai concepem ca acesta exista acolo, asa ca il cautam la altii, in afara noastra si traim ceea ce altii gasesc ca fiind adevar, ca fiind normal.Traim ce altii ne spun ca e „normal” si este mai confortabil asa fiindca asta nu cere mult efort, nu presupune raspundere pentru ceea ce traiesti.

Si daca aceasta societate in care traim este „normala” atunci toti oamenii ar trebui sa fie sanatosi si fericiti, dar realitatea este ca aceasta societate este tot mai bolnava si adeptii ei, oamenii, la fel.Farmaciile si spitalele nu mai fac fata oamenilor „normali” care vin „normal” sa ia pilulele/tratamentele „normale” reintegrarii si functionarii „normale” intr-o societate „normala”.

Cand de fapt, NORMAL este, in virtutea Liberului Arbitru dat de Creator, sa faci ceea ce simti cu adevarat, sa te bucuri de ceea ce faci, fara sa deranjezi pe altii in libertatea si bucuria lor. Cand oamenii sunt liberi sa faca ceea ce vor ei se imita de fapt unii pe altii, uitand ca sunt unici.

Cand de fapt, NU ESTE NORMAL sa facem faculati, masterate si doctorate, sa ne imbracam la moda si sa credem ca haina,masina,vila,functia,culoarea sau nationalitatea il face pe om „cineva”, sa faccm o munca fara bucurie sau pentru banii primiti, sa ne lovim sau certam partenerii de viata, copiii sau parintii sau sa ne laudam cu ei, sa facem compromisuri in relatiile cu ceilalti, sa primim credinte de la altii fara sa le experimentam in propria noastra viata.

„Nevoia imperioasa a fiecaruia este de a fi aprobat si recunoscut. Mentalitatea generala are la baza ideea ca, pina cind nu suntem recunoscuti, suntem niste anonimi si nu valoram nimic. Nu munca noastra este importanta, ci recunoasterea ei. Aceasta inseamna a pune caruta inaintea boilor. Munca noastra ar trebui sa fie o bucurie in sine. Trebuie sa lucrezi nu pentru a fi recunoscut, ci pentru ca iti place sa fii creativ. Iti place munca doar de dragul muncii. Trebuie sa muncesti numai daca iti place. Nu cere si nu astepta nici o apreciere. Daca ea vine, nu ii da o importanta prea mare. Daca nu vine, nu te gindi la ea. Implinirea ta trebuie sa se gaseasca in insasi munca ta.

Modul de gindire conform caruia copiii sunt proprietatea voastra, este gresit. Ei au luat nastere prin intermediul vostru, insa nu va apartin. Voi aveti un trecut; ei au doar viitor. Ei nu-si vor trai viata in conformitate cu ideile voastre. Daca ar trai in conformitate cu ele, ar insemna sa nu traiasca aproape deloc. Ei trebuie sa-si duca viata in acord cu ei insisi, in libertate, pe deplin responsabili, infruntind toate pericolele si obstacolele ce le ies in cale.

Trebuie sa ne rupem in intregime de trecut, pentru ca a fost un trecut bolnav. Omul a trait o viata cu totul anormala, deoarece a creat un mod de gindire anormal si l-a urmat cu strictete. Trebuie sa ne rupem de anormalitate, oricit ar fi aceasta de respectabila si de traditionala, trebuie sa redescoperim totalitatea fiintei umane. Iar acest lucru devine cu putinta doar atunci cind punem alaturi calitatea de a fi ludici si respectul; cind dorinta de a te juca se transforma intr-un profund respect, atunci respectul nu va duce la moarte, la renuntare, ci la bucurie, dans si celebrare.

Mintea nu este nimic altceva decit o colectie de amintiri din trecut, din care se construiesc toate imaginile si visele.Ca sa cunosti realitatea trebuie sa iesi din minte si sa intri in inima.” ( din „Intelepciunea marilor Maestri”)