Prietenul de grevă

 

Să spunem că lucrezi în celălalt capăt al oraşului şi că singurul mijloc de transport utilizabil e metroul, care tocmai ai aflat că intră în grevă a doua zi. Trebuie să găseşti rapid o soluţie.

O variantă ar fi să suni la serviciu şi să le spui că nu te simţi bine. Ar fi frumos, doar că varianta asta ţi-ai epuizat-o deja astă-vară, când nu te îndurai să pleci duminica din Vamă şi sunai să spui că eşti foarte bolnav. În plus, fiind grevă la metrou, n-o să te creadă nimeni; poţi încerca, doar că după aia chiar n-o să te mai intereseze dacă merge sau nu metroul, dat fiind că n-o să mai ai nici un serviciu la care să te duci.

Prin urmare, nu ai la dispoziţie decât o variantă: să-ţi găseşti un coleg care are maşină şi care să te ia cu el. Brusc, toţi colegii care au maşină devin prietenii tăi, iar cei cu care mergeai cu metroul (şi cu care mai bei una mică înainte de a ajunge acasă), nişte concurenţi periculoşi. În sfârşit, poţi să-i vezi pe colegii cu care mergeai cu metroul aşa cum sunt ei de fapt: nişte oportunişti, oameni fără caracter care încearcă să profite de cel mai bun prieten al tău. Cum îşi permit ei să aibă pretenţii de la cel mai bun prieten al tău, care s-a oferit să te ducă cu maşina? Şi căruia, întâmplător, tocmai i-ai făcut o tavă de prăjituri (absolut întâmplător, nu e ceva special; practic, e ceva ce îi faci cam în fiecare săptămână…)?

Bineînţeles, când se anunţă că s-a terminat greva, redevii prietenul colegilor care merg, ca şi tine, cu metroul. Acum, puteţi face din nou mişto de proştii ăia care vin la serviciu cu maşina şi fac o oră şi jumătate, pe când voi faceţi doar patruzeci de minute cu metroul, plus că e atât de plăcut, vara răcoare, iarna căldurică…